Mesajul Conf. Univ. Dr. Anca Pantea Stoian
Stimați și distinși colegi,
Am deosebita onoare de a vă invita la cel de-al 54-lea Congres Central European Diabetes Association (CEDA) ce se va desfășura în perioada 8 – 10 iunie în București, România.
În cadrul ediției 2023 a CEDA vă așteptăm cu sesiuni științi- fice cu tematici de interes, sesiuni tip „state of the art”, sesiuni de comunicări originale, sesiuni tip e-poster precum și work-shopuri
„hand-to-hand”.
Știință, tehnologie și interacțiune – aceste trei direcții dorim să le îmbinăm cât mai armo- nios în organizarea CEDA 2023, iar alături de dumneavoastră să construim parteneriate puternice în diabetologia de la nivel central european.
După cum bine știți, în tradiția CEDA, dezvoltarea punților științifice între generații este extrem de importantă, astfel încât, și în cadrul ediției din 2023 vom continua tradiția și se vor acorda burse de mentorat și premii tinerilor medici. Pentru a sublinia și a dezvolta importanța abordării multidisciplinare a diabetului zaharat și complicațiilor sale, în cadrul CEDA 2023 vor fi organizate sesiuni interactive pe:
-
- Neuropatia diabetică
- Retinopatia diabetică
- Piciorul diabetic
- Boala cardiovasculară în diabet
- Boala cronică de rinichi și diabetul
- Afecțiunile hepatice și diabetul
- Afecțiunile neurologice și diabetul Urologia și diabetul
- Chirurgia în diabet
- Managementul obezității
- Ginecologia și diabetul
De asemenea, în cadrul manifestării va fi inclusă și o secțiune dedicată diabetului de tip 1.
Vă așteptăm în perioada 8 – 10 iunie la București, România, la CEDA 2023 – Congresul prin care dorim să oferim noi perspective de interacțiune științifică între diabetologii de la nivel european.
Este un mare privilegiu pentru mine, ca și președinte al comitetului de organizare al CEDA 2023, dar și ca vicepreședinte ales al CEDA, să găzduim cea mai importantă manifestare internațională anuală a organizației în România.
Mulțumesc bordului CEDA precum și celor doi președinți, respectiv prof. Stulnig (fost președinte) și prof. Kempler (președinte) pentru suport și încredere și sunt convinsă că prin implicarea tuturor vom reuși să dezvoltăm și mai puternic CEDA în spațiul central european!
Vă aștept în 2023 la București, la cel de al 54-lea Congres al CEDA, să scriem o nouă filă în istoria Central European Diabetes Association.
Conf. Univ. Dr. Anca Pantea Stoian Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, Vicepreședinte ales al CEDA